luni, 16 august 2010

INTERVIU RONCEA.RO
CU ANDREA ATZORI

http://networkedblogs.com/6TpFu

Am relatat intr-o postare anterioara cum pentru video-ul de mai sus, unul dintre cei mai populari bloggeri tv din Europa si director al televiziunii online FuoriOndaTV, producatorul italian Andrea Atzori (foto) care ne-a obisnuit si pe noi, romanii, cu filmari pline de haz ale ziaristilor si invitatilor lor inainte de a intra in direct, a fost cenzurat pe YouTube dupa ce “colegii” nostri de la JurnalTV.md l-au reclamat aberant, blocandu-i toate cele 500 de filmari pe care le detine.
L-am intrebat pe Andrea Atzori pentru Roncea.ro cum comenteaza faptul ca o presa iesita de sub comunism recurge la cenzura? Producatorul tv considera ca e un semn rau care poate defini o stare de fapt viitoare: “E precupant, ingrijorator. Se pare ca regimurile libere incet, incet, mor, in toata lumea, si tind sa blocheze sau sa traga dupa ele, acolo unde se duc, toti ziaristii liberi care au mai ramas.”
La intrebarea urmatoarea, Atzori face o comparatie care nu va face deloc placere directorului Trustului, Val Butnaru: Te asteptai la asa ceva din partea unei televiziunii din est, scapata de sub comunism, cand nimeni din vest nu te-a reclamat vreoadata? Andrea Azori raspunde: “Am publicat off-air de la toate televiziunile importante din lume: de la CNN, la Press Tv, care e din Iran. Dar nimeni, niciodata, nu a facut ceea ce a intreprins Jurnal Tv.md. Pur si simplu nu-i inteleg. Cand unui om, sau, si mai rau, unei institutii de presa care se considera libera, ii lipseste umorul, se indreapta sigur spre un zid de la capatul unui drum inchis” (in engleza: dead end).
L-am mai iscodit pe jurnalistul italian asupra imaginii romanilor si “moldovenilor” in Italia si cum au receptionat colegii sai la masura prosteasca a celor de la JurnalTv.md. Azori afirma transant: “Desigur ca pentru o tara care doreste sa intre in Uniunea Europeana actiunea represiva a Jurnal Tv.md nu are cum sa ofere o buna prezentare. E o carte de vizita deja roasa de cenzura. Mai grav este ca aceasta imagine se rasfrange asupra tuturor romanilor, din Republica Moldova dar si din Romania”. Parca nu ne era de ajuns faima de raketi, curve si colorati pe care ne-a facut-o si o face – si ca urmare a neputintei noastre -, presa din Italia, Franta sau de aiurea …
Iata si relatarea lui Andrea Atzori de pe blogul sau aparuta si intr-unul dintre articolele din presa italiana, care contribuie la aceasta reclama generoasa, ca urmare a gestului JurnalTV.md:
În urma plângerii unei televiziuni din Moldova, YOU TUBE ÎNCHIDE CONTUL FUORIONDA NEWS
“Andrea Azori: Din cauza unei scuipături a unei domnişoare You Tube mi-a închis contul. Acceptând cererea postului Jurnal Tv din Moldova în care acesta invocă o presupusă încălcare a drepturilor sale de autor (absolut inexistente în imaginile prezentate de FUORIONDA), alte peste 500 de videoclipuri ale mele au fost şterse.
În videoclipul cu pricina apărea o foarte delicată domnişoară prezentatoare meteo, îmbracată ca o stewardesa, care înaintea transmisiunii în direct a tras o mamă de scuipătură.
Informată despre publicarea videoclipului de către noi, televiziunea din Moldova, în loc să ceară eliminarea singurului videoclip care i-a fost dedicat, cerere care, desigur, ar fi fost acceptată automat de către FUORIONDA NEWS (dedicat clipurilor de limbă română), a ales să-şi exprime protestul catre You Tube. O acţiune complet deplasată şi disproporţionată ce a determinat eliminarea întregului cont care conţinea peste 500 de videoclipuri.
De remarcat faptul că de-a lungul anilor nu a existat nici o plângere din Italia în legătură cu videoclipurile mele. Dar iată că a fost de ajuns capriciul unei televiziuni din Moldova ca întregul meu cont pe You Tube să fie închis. Am găzduit cadre off-air după cadre din întreaga lume. De la canalele de televiziune americane CNN şi NBC la cele ruseşti, spaniole, franceze, belgiene şi româneşti. Şi, în mod evident, imagini off-air din Italia. Ei bine, nimeni nu a mai reuşit să-mi omoare “întreprinderea”. A fost de ajuns ca o televiziune care s-a autoproclamat prima televiziune de ştiri din Moldova să-mi dea pe gârlă 552 de videoclipuri publicate de-a lungul anilor de cercetare şi chiar filmele de familie postate pe contul meu de You Tube. Mi-au fost masacrate videoclipurile cu imagini despre lucrurile anormale din afara emisiei de pe banda Ştirilor de la Canale 5, a emisiunii Blog de la Rai 3, tot ceea ce publicasem este acum pierdut. Printre aceste extrase off-air, din afara emisiei, unele aveau vizionări şi accesări record. Printre ele erau şi cel de la alegerile europene din 2009, de la canalul Tg5, despre care a scris până şi cotidianul Repubblica, sau cel cu femeia care a refuzat întrevederea cu directorul Tg4, Emilio Fede (sau cu presedintele Basescu – nota mea).
Încet-încet voi încerca să-mi restabilesc toate videoclipurile pe blog. Serviciul şi angajamentul meu rămân nestrămutate. Este evident că dacă nu reuşiţi să descărcaţi majoritatea videoclipurilor mele (cele care au fost eliminate pe canalul YouTube), este din cauza faptului că acestea se aflau în contul YouTube care acum nu mai există.
Pe de altă parte, a rămas valabilă accesare FUORIONDA TV pe adresa http://www.livestream.com/fuoriondatv, televiziunea online care transmite 24 de ore din 24 toate videoclipurile, inclusiv cele şterse de pe YouTube.
Le prezentăm scuze cititorilor noştri pentru inconvenienţele produse independent de voinţa noastră.

Niciun comentariu: